“Pretentii nici n-am de la lume….

…Un pat, intuneric si tu!”

Ascultam cum ploua si mi-am adus aminte de versurile astea. Nu mai stiam cine le-a scris, dar mi-au ramas in suflet, ca si cum le-as fi stiut dintotdeauna. Ne joaca feste mintea. Inima nu. Memoria se ofileste in timp. Oricat am stropi-o cu informatii, oricat am antrena-o cu exercitii, ea uita. Inima poate sa ramana tanara si sa simta mereu.

De asta imi place mie de ea. Si imi place ploaia. Nu te poate vedea nimeni ca plangi in ploaie. Lacrimile se amesteca cu apa. Sau te racoreste, sau te curata, in functie de ce ai nevoie.

Chiar nu am pretentii de la lume! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: