De reflectat…

“Uite cat e de prostanac, pretinde ca moare din pricina mea, de parca as fi o crampa intestinala.” (Un veac de singuratate, G. G. Marquez)

Am zambit cand am citit fraza asta. Pentru ca e foarte usor sa spunem vorbe de tot felul, cand doar faptele au relevanta. Un corp slabit moare din cauza crampelor, asa cum un suflet slabit poate fi rapus de un altul. De aceea suntem datori sa ne ingrijim de intreaga noastra fiinta.

De cate ori nu am auzit de-a lungul timpului declaratii asemanatoare? Si de cate ori ne-am amarat zilele de mila altora? Este o masura in bunatate. Dar si in suparare. Nu merita nimeni prea multa tristete din partea noastra. Si daca nu credeti, asteptati un timp. O sa vedeti ca asa e!

Advertisements

3 responses to this post.

  1. nu cred ca am cunoscut o persoana mai pasiva decat mine. nu o data s-a intamplat ca oamenii din jurul meu sa se enerveze mai tare pentru simplul fapt ca eu nu paream deloc afectat de ceea ce se intampla in jurul meu. 😀

    P.S: in afara frazei de la inceputul articolului, merita citita cartea lui Gabriel Garcia Marquez?

    Reply

  2. se pare ca azi am ceva cu “jurul meu”. :)) sorry pentru repetitie.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: