O fata si un caine

Cand sunt prea obosita sau tulburata, o plimbare seara ma remonteaza. Imi place linistea, imi plac culorile orasului si imi place singuratatea.

Ieri seara m-am trezit urmarita de un caine. Initial, am crezut ca e un caine vagabond. Dar avea lesa, era curat si foarte educat. Mergea in dreptul meu. Parea istovit. Cand vedea alti caini, se ascundea dupa mine, sa-l protejez. Ieri ma simteam slabita, doborata chiar. Sunt unele lucruri care vin spre mine si pe care nu le mai inteleg. Mai rau e ca, cine ar putea sa imi explice, nu vrea sa o faca. Dupa multa alergatura, cainele asta pierdut, m-a ales pe mine sa il protejez. M-am gandit atunci, ca sunt mai puternica decat cred.

Era un caine lup. Imi era mila de el, ca nu stiam cum sa il duc acasa. Cineva mi-a spus ca isi va gasi singur drumul, sa il las sa o faca. Isi va folosi simturile, chiar daca acum e putin derutat.

E amuzant cum aud tot timpul, ce am nevoie sa aud. N-ar mai trebui sa ma gandesc la momentele derutante, sunt de scurta durata. Toti ne gasim drumul folosindu-ne de simturi!

Organizare, organizare, organizare

Nu stiu cati dintre voi va uitati la Seinfeld. Eu cred ca am vazut serialul, de fiecare data cand a fost la televizor. Mi-am amintit ieri de episodul in care George devine destept, pentru ca nu se mai gandeste la sex si se apuca de studiat si de citit. Iteligenta nou dobandita il paraseste in momentul in care cade in ispita.

Nu vreau sa spun ca te prostesc femeile. Dar vreau sa spun, ca fiecare dintre noi, avem unele lucruri care ne impiedica sa evoluam. Adica, fiecare ne gandim prea mult la un lucru, in detrimentrul altor lucruri. Si timpul trece…si nu-l mai recuperam.

Cheia spre succes e organizarea! Indiferent de domeniul in care ni-l dorim :)…

Curatenie de toamna


Cand dorm cu geamul deschis si ma trezesc cu durere de gat dimineata, stiu ca vine toamna. O sa vina o perioada lunga cu mult intuneric si lumina din ce in ce mai putina. Cat de dor o sa imi fie de soare…

Intunericul din viata noastra nu vine doar de la cer, vine si de la oamenii din jurul nostru sau de la noi. Suntem loviti cu multe lucruri daunatoare, cand ar trebui sa ii pastram doar pe cei care arunca cu flori :). Asa ca, m-am hotarat sa fac o lista si sa analizez toate personajele din viata mea. Sa scriu pe o foaie ce ma bucura, ce ma supara, ce fac bine, ce fac rau. Sa invat sa ii accept pe fiecare cum e, sa vad de care ma apropiu si de care ma indepartez.

Sa avem parte de o toamna frumoasa!

Nu sunati la politia plantelor!

Nu stiu cati dintre voi stiti ca plantele de apartament preiau foarte mult din starea noastra. Daca e o atmosfera vesela, ele vor fi la fel. In schimb, daca e un mediu stresant, indiferent cat de multa grija le-am purta, se vor usca sau nu vor creste, vor fi triste.

Ca sa traim avem nevoie de energie. Ne luam energia din alimente. Ca sa traiasca, plantele au nevoie de apa si de pamant. Ati observat cum, daca avem o stare foarte buna sau facem lucruri placute, nu mai simtim foamea? Ne luam energia de care avem nevoie, din bucuria pe care o traim.

Cam la fel sta treaba si cu plantele. Isi iau energia din bucuria si veselia noastra. Pe ale mele de acasa, nu le-am mai udat de vreo 10 zile. Si in fiecare dimineta, ma uit la ele si mi se pare ca au crescut. Deci, daca vreti sa stiti cum stati, cumparati plante si lasati-le fara apa! Dar nu mult timp…

Intrebare intrebatoare…

Cand eram mica imi petreceam aproape toate vacantele la bunici. Cand nu ii ajutam sau nu ma jucam, citeam. Nu aveam televizor acolo pe vremea aceea. Cand imi terminam lecturile obligatorii primite de la scoala, ii ceream bunicii biblia. Era o biblie veche, mostenita de la tatal ei.

Cartile mi-au placut de mica. Pe la 1 an, intr-un moment de neatentie al buncii, m-am intins din patutul meu, care era langa masa, si am pus mana pe biblie. N-am citit, doar i-am rupt cateva foi. Bunica imi amintea isprava mea, aproape de fiecare data cand vedea foile rupte.

Mintea mea de copil a incercat tot timpul sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu. Prin clasa a cincea, mi-am intrebat profesorul de biologie, daca barbatii au cu o coasta mai putin decat femeile :). Bietul de el, a zambit usor, si mi-a spus ca nu imi poate raspunde, sa imi intreb parintii. Pe bunica, am intrebat-o de ce nu pot oamenii sa studieze ce e in painea sfintita. Timpul a adus unele raspunsuri.

Mi-am amintit de toate astea dimineata, cand am auzit o stire legata de un desen animat, cu trei personaje, care se bat, isi scot intestinele si impodobesc bradul de Craciun cu ele. Oare copiii care se uita la desenele astea, ce curiozitati au?

The pursuit of happyness…

Fiecare dintre noi are dreptul sa isi defineasca singur fericirea. Pentru a o gasi, trebuie sa stii ce este si ce cauti. A trecut ceva timp, de cand am inceput cautarea, in mod constient. Am avut multe intrebari, am incercat sa explic multe in mod logic. Si in viata mea, au aparut raspunsuri.

Cu cat vrei sa stii mai multe, cu atata realizezi ca nu stii nimic. Cu toate ca teoretic aveam explicatie pentru orice, practic erau mai greu de aplicat si de urmat. Suntem invatati ca e nevoie de organizare si de control. Iar daca stim de la scoala cat face 2+2, avem impresia ca invatand, le vom stii pe toate.

“Sa identifici fericirea cand se afla la picioarele tale, sa ai curajul si hotararea de a te apleca pentru a o lua in brate…si a o pastra. Asta-i inteligenta inimii. Inteligenta singura, fara cea a inimii, este doar simpla logica si nu e mare lucru de ea.” (Marc Levy, Si daca e adevarat…)

Orice vindecare este mai usoara daca se face simtind, si nu prin intermediul mintii. Cautarile adevarate se fac la fel.

I still got it…

Am citit mai demult de ceva printesa a Austriei, de care se spunea ca era atat de inteligenta, incat cucerea orice barbat cu privirea. Si mi-am zis: uauuuu!!!! La vremea aceea, m-am pus in fata oglinzii si am exersat tipuri de priviri cuceritoare, ca am vrut sa pot si eu, cum a putut ea. Dar am crescut si am inteles ca in privirea ei era concentrata puterea pe care o avea ca si printesa, cunoasterea si toate cele. De acolo, seductia.

Ieri, in timp ce ma intorceam acasa, pe jos, trece pe langa mine un tip (n-arata rau), intr-un BMW negru, seria 7, cu numere de Italia. Ma observa, se duce mai incolo si se intoarce. Sa mai treaca o data pe langa mine. M-a apucat rasul, ca m-am gandit “Not bad for an old lady!” M-am facut ca nu il vad, oare ce s-ar fi intamplat daca il vedeam?